O școală a elitelor. Sunt mândru să învăț la această școală, dar va voi enumera și motivele , profesori cărora să le pese de studenți , materiale pentru diverse ore ( fizica , biologie etc)
Simona Rohrmann4 ani în urmă
Condiții foarte bune in interior, spatiu larg, sali mari și luminoase, sper sa fie bine și cu doamna din toamna!
David jack4 ani în urmă
Aceasta scoala este foarte buna recomand eu sunt clasa a 7 a in aceasta scoala
Georgiana Mitrache5 ani în urmă
Acu in 2018 majoritatea profesorilor din scoala sunt plictisiți sa mai predea si nu isi dau silința . Dar daca copilul vrea sa învețe si ii place sa o faca poate sa meargă la aceasta scoala,60% din copii de clasa a8-a din anul scolar 2017-2018 au ajuns la cele mai bune licee din București.
Andrei Iordan6 ani în urmă
Daca chiar vrei sa te apuci de carte, scoala aceasta este buna. Profesorii te ajuta si te sustin. Dar daca vrei asta, trebuie sa fii concentrat ca sa nu te distraga ceilalti.
Stefan2 ani în urmă
Din scoala95.ro Săpături arheologice au scos la lumină numeroase obiecte străvechi (săbii, resturi de arme şi de costume, obiecte de argint, urme de incineraţie şi oseminte calcinate) care arată ca malurile Dâmboviţei au fost locuite, dar şi persistenţa aşezărilor după retragerea romanilor din Dacia. Săpăturile ocazionale de diferite construcţii au scos la iveală bordeie şi cuptoare ale dacilor liberi datând din sec al III-lea şi al IV-lea, fapt care subliniază în mod concret atât originea populaţiei băştinaşe cât şi persistenţa acesteia după încetarea stăpânirii romane şi retragerea autorităţilor peste Dunăre în 271d.Hr. După invazia tătarilor din sec al XIII-lea, Bucureştiului care era mai mult un sat, dar un punct strategic şi totodată un loc de popas pe drumul cel vechi al romanilor ce unea Dunărea cu Carpaţii, a început să se dezvolte. La începutul sec al XVI-lea se taie din pădure (Codrii Vlăsiei), se seacă bălţi mari şi sporind numărul construcţiilor, oraşul începe să se întindă. În zona de sud-est unde azi se află Şcola Nr.95 se găsea în aceea vreme moşia Mănăstirii Radu Vodă un teren acoperit cu vii dar şi pămân arabil, care nu avea nici un fel de construcţii, locul fiind şi mai înalt, răcoros şi foarte liniştit. De aceea Doamna Smaranda, soţia lui Nicole Mavrocordat şi-a zidit Palatul de vară cu FOIŞOR. De aici se păstrează până astăzi cele două nume: Biserica Foişor şi strada Foişorului, parte integrată în cartea de vizită a Şcolii Nr.95. Cu circa 115 ani în urmă, în mijlocul unui Septembrie promiţător îşi deschidea larg porţile încă o şcoală în perimetrul Capitalei —Şcoala Primară Mixtă Nr.31 “Mitropolit Nifon”. Chiar dacă avea să funcţioneze în clădirea unei grădiniţe, pentru cei care i-au trecut pragul, ea a devenit un tărâm al năzuinţelor, al dorinţei de a şti, al împlinirilor; un loc în care urmau să aibă un nou statut— erau elevi! 15 Septembrie 1893 A fost demult… dar şi atunci, ca şi acum, clopoţelul a spart în mii de bucăţi liniştea păstrată de emoţiile prea mari ale micilor albatroşi cu “ghiozdane”, vestind începutul. Nu erau prea mulţi –doar 37 de elevi în clasa I– dar momentul a fost salutat cu solemnitate, emoţie şi speranţă; speranţa că şcoala le va aduce o meserie mai bună decât cea a părinţilor. Dificultăţile inerente orcărui început au putut fi depăşite numai printr-o bună organizare şi printr-o mobilizare a tuturor resurselor de care dispuneau dascălii, dar şi prin deosebita pricepere în activitatea de director a doamnei Elena Dulfer, apoi a celor care au continuat demersurile sale. Din 1925 instituţia de învăţământ şi-a schimbat denumirea devenind Şcoala Primară de Fete Nr.37, iar în 1929 renunţă la spaţiul oferit de grădiniţă urmând a se muta în noua clădire ce se ridica pe un teren intrat în proprietatea statului în 1928 printr-un act de vânzare-cumpărare între Primăria Sectorului 2 Negru din Municipiul Bucureşti şi cele două personae deţinătoare ale terenului: Leon Cristescu şi Ioana Lt. Al. Cojan. În urma decretului lege din 27 mai 1939 pentru Organizarea şi Funcţionarea Învăţământului Primar şi Normal, dat de Regele Carul al II-lea, şcoala capătă denumirea de Şcoală Primară de Băieţi şi Fete Nr.47 “Regele Carol al II-lea”. Ocrotirea şi sprijinirea culturii naţionale a fost, fără îndoială, una din preocupările de căpătâi ale Regelui Carol al II-lea “Eu nu pot concepe ca o ţară poate să însemneze ceva, oricât ar fi de mare puterea ei armata dacă nu îşi sporeşte până la extreme patrimoniul intelectual” (3 noiembrie 1931). Aflată parcă în permanenţă sub patronajl acestor vorbe, activitatea din şcoală s-a desfăşurat cu deosebită strădanie, pasiune şi implicare. Dincolo de programul zilnic elevii manifestau şi o preocupare pentru altfel de activităţi; cum ar fi asistenţa socială înţeleasă şi practicată prin ajutorul reciproc al colegilor, chiar şi atunci când aceştia erau de etnii diferite având în vedere că şcoala era fregventată atât de romani cât şi de nemţi şi evrei, numărul acestora din urmă reprezentând circa o treime din totalul clasei.
Folosiți acest formular pentru a semnala probleme precum: locație greșită, orar greșit sau informații de acest gen. Formularul nu va ajunge la administratorul locației Școala Gimnazială nr. 95, ci la administratorul site-ului Map24.ro. Vă mulțumim!
Te pup Razvan
Săpături arheologice au scos la lumină numeroase obiecte străvechi (săbii, resturi de arme şi de costume, obiecte de argint, urme de incineraţie şi oseminte calcinate) care arată ca malurile Dâmboviţei au fost locuite, dar şi persistenţa aşezărilor după retragerea romanilor din Dacia.
Săpăturile ocazionale de diferite construcţii au scos la iveală bordeie şi cuptoare ale dacilor liberi datând din sec al III-lea şi al IV-lea, fapt care subliniază în mod concret atât originea populaţiei băştinaşe cât şi persistenţa acesteia după încetarea stăpânirii romane şi retragerea autorităţilor peste Dunăre în 271d.Hr.
După invazia tătarilor din sec al XIII-lea, Bucureştiului care era mai mult un sat, dar un punct strategic şi totodată un loc de popas pe drumul cel vechi al romanilor ce unea Dunărea cu Carpaţii, a început să se dezvolte.
La începutul sec al XVI-lea se taie din pădure (Codrii Vlăsiei), se seacă bălţi mari şi sporind numărul construcţiilor, oraşul începe să se întindă.
În zona de sud-est unde azi se află Şcola Nr.95 se găsea în aceea vreme moşia Mănăstirii Radu Vodă un teren acoperit cu vii dar şi pămân arabil, care nu avea nici un fel de construcţii, locul fiind şi mai înalt, răcoros şi foarte liniştit. De aceea Doamna Smaranda, soţia lui Nicole Mavrocordat şi-a zidit Palatul de vară cu FOIŞOR. De aici se păstrează până astăzi cele două nume: Biserica Foişor şi strada Foişorului, parte integrată în cartea de vizită a Şcolii Nr.95.
Cu circa 115 ani în urmă, în mijlocul unui Septembrie promiţător îşi deschidea larg porţile încă o şcoală în perimetrul Capitalei —Şcoala Primară Mixtă Nr.31 “Mitropolit Nifon”. Chiar dacă avea să funcţioneze în clădirea unei grădiniţe, pentru cei care i-au trecut pragul, ea a devenit un tărâm al năzuinţelor, al dorinţei de a şti, al împlinirilor; un loc în care urmau să aibă un nou statut— erau elevi!
15 Septembrie 1893
A fost demult… dar şi atunci, ca şi acum, clopoţelul a spart în mii de bucăţi liniştea păstrată de emoţiile prea mari ale micilor albatroşi cu “ghiozdane”, vestind începutul.
Nu erau prea mulţi –doar 37 de elevi în clasa I– dar momentul a fost salutat cu solemnitate, emoţie şi speranţă; speranţa că şcoala le va aduce o meserie mai bună decât cea a părinţilor.
Dificultăţile inerente orcărui început au putut fi depăşite numai printr-o bună organizare şi printr-o mobilizare a tuturor resurselor de care dispuneau dascălii, dar şi prin deosebita pricepere în activitatea de director a doamnei Elena Dulfer, apoi a celor care au continuat demersurile sale.
Din 1925 instituţia de învăţământ şi-a schimbat denumirea devenind Şcoala Primară de Fete Nr.37, iar în 1929 renunţă la spaţiul oferit de grădiniţă urmând a se muta în noua clădire ce se ridica pe un teren intrat în proprietatea statului în 1928 printr-un act de vânzare-cumpărare între Primăria Sectorului 2 Negru din Municipiul Bucureşti şi cele două personae deţinătoare ale terenului: Leon Cristescu şi Ioana Lt. Al. Cojan.
În urma decretului lege din 27 mai 1939 pentru Organizarea şi Funcţionarea Învăţământului Primar şi Normal, dat de Regele Carul al II-lea, şcoala capătă denumirea de Şcoală Primară de Băieţi şi Fete Nr.47 “Regele Carol al II-lea”. Ocrotirea şi sprijinirea culturii naţionale a fost, fără îndoială, una din preocupările de căpătâi ale Regelui Carol al II-lea “Eu nu pot concepe ca o ţară poate să însemneze ceva, oricât ar fi de mare puterea ei armata dacă nu îşi sporeşte până la extreme patrimoniul intelectual” (3 noiembrie 1931).
Aflată parcă în permanenţă sub patronajl acestor vorbe, activitatea din şcoală s-a desfăşurat cu deosebită strădanie, pasiune şi implicare. Dincolo de programul zilnic elevii manifestau şi o preocupare pentru altfel de activităţi; cum ar fi asistenţa socială înţeleasă şi practicată prin ajutorul reciproc al colegilor, chiar şi atunci când aceştia erau de etnii diferite având în vedere că şcoala era fregventată atât de romani cât şi de nemţi şi evrei, numărul acestora din urmă reprezentând circa o treime din totalul clasei.