/Covasna/Scoala de dans

Scoala de dans în Covasna

Școala de dans este cea mai bună alegere atât pentru cei mici, cât și pentru cei mai mari. Dansul este cel care ameliorează supelețea, coordonarea, echilibrul, amplitudinea mișcării, anduranța, tonusul muscular, forța și postura.

Dar, alegând o școală de dans pentru copil, acesta va beneficia și de cea mai bună dezvoltare pe plan emoțional, social sau cognitiv. Devotamentul, disciplina și concentrarea pe care copiii trebuie să le practice și să le învețe la o școală de dans, sunt competențe de viață importante care le vor fi de folos și la școală, dar și în viața de zi cu zi. Dansul ajută și la încrederea în sine, ajută la munca în echipă, dar învață copiii să fie cei mai răbdători și cei mai ascultători.

Covasna este un județ situat în sud-estul Transilvaniei, în zona centrală a României. Reședința este municipiul Sfântu Gheorghe. Teritoriul face parte din – cu excepția sudului județului -din Ținutul Secuiesc care este o regiune etnografică și istorică ocupată de secuii maghiari.

O mare parte din relief este constituită din munții din grupul Carpaților Orientali. Majoritatea localităților sunt situate în văile și depresiunile situate de-a lungul a diferitelor râuri care traversează județul. Principalul râu este Oltul. De-a lungul malului Oltului se află Sfântul Gheorghe.

În est, Covasna se învecinează cu județele Vrancea și Bacău, la sud-est cu Buzău, la sud-vest cu Brașov și la nord cu Harghita.

Covasna are o climă moderată, cu ierni geroase și veri călduroase.