/Galati/Dentist

STOMATOLOGIEGALATI - Clinica Dentara DIMITRIU DANIELA

Strada Stadionului nr. 2bis, Bl. M3, sc. 3, parter, Galați 800595, România

STOMATOLOGIEGALATI - Clinica Dentara DIMITRIU DANIELA
Dentist
3.4
17 recenzii
8 comentarii
Indicații de orientare
C29F+45 Galați, România
+40 723 398 089
Semnalează o problemă
Solicită ștergerea locaţiei
Revendică această locație
Share
Luni: 8–20
Marți: 8–20
Mirecuri: 8–20
Joi: 8–20
Vineri: 8–20
Sâmbătă: 8–14
Duminică: Închis
Scrie o recenzie
Leona Andreea
Leona Andreea4 ani în urmă
Sunt la fel de frustrata pe cât am fost după ce am plecat, deși am plâns atunci vreo doua ore. Am stat 2 ore pentru trei carii foarte mici și mi s a luat 250 de lei de carie, toate plombele puse foarte prost. Eu nu mi-am dat seama atunci, pentru ca am fost grăbită de domnișoară ce avea alta pacienta în hol și nu am realizat ca o plomba ma zgârie la limba. Culoarea la o măsea era greșita, pentru ca nimeni nu are dinții alb, ca clorul, cu atât mai puțin eu. Plomba la dintele superior era lipita efectiv de ceilalți dinți și arata ca și când aveam resturi de mâncare între toți dinții, fără o forma, fără nimic. Cealaltă plomba era pusa peste carie, iar la a treia ma întreba pe mine unde e mai înalt ca să razuiasca, dar eu nu vad și nici nu simțeam cum trebuie cu limba, ceea ce ne-a costat foarte mult timp. Sigur ca am fost la un alt cabinet stomatologic, al dnl Carol Reves, pe care îl recomand cu căldură și care are preturi mult mai accesibile. Dansul a fost de acord cu faptul ca lucrările au fost foarte prost făcute, iar faptul ca, caria nu mi s-a curățat cum trebuie și s a pus plomba peste, e o greșeală milt prea mare. Am fost la dansul unde am plătit aproape același preț (dar mai puțin) pentru a repara greșeală domnișoarei, nu mai zic stresul prin care am fost pusa din cauza acestor greșeli neprofesionaliste.doamna doctor, nu știu cum lucrați dvs, dar pe viitor, stați lângă învățăcei dvs și nu mai plecați sa vorbiți la telefon, lucruri personale, în timp ce alții strica masele, pe care trebuie alți doctor sa i repare, pe banii pacientului sau a cobaiului. Lipsa de inconștiență e mai mare decat sănătatea pacientului? Pentru greșelile astea, cred ca un discount era bine venit la final, însă nu a fost cazul. Pentru greșelile astea pentru care EU am plătit, ar trebui sa beneficiez, de niște servicii gratuite pe viitor, dar mi-ar fi prea frica sa întru acum în cabinetul dvs. Chiar ma simt terorizata, oricât de mult vi se pare ca exagerez acum când citiți și ridicați probabil din spranceana. Fix dvs ar trebui sa știți ca, măseaua odată stricata, nu mai merge reparata, asa cum parul creste după o tunsoare proasta.
Pentru greșelile astea, sa nu îndrăzniți sa ma invinovatiti cu nimic. Voi ca specialiști, ar trebui sa refuzați cererea mea dacă vi se pare ca va depășește sau sa îmi spuneți ce și cum, nu eu.
Cornel Tiliban
Cornel Tiliban4 ani în urmă
Am fost in acest cabinet acum cativa ani in urma. Mi-a fost facuta o coroana dentara pe un dinte pe care dupa 6 luni l-am pierdut. Un dentist bun si-ar fi dar seama ca dintele era slabit foarte mult. Inafara de aceasta problema mai aveam o carie pe care sa mi-o curete. Mi-a fost facuta o anestezie atat de puternica incat am lesinat in cabinet. Chiar daca au trecut cativa ani buni de atunci nu pot sa nu-MI spun parerea
Victor Holban
Victor Holban4 ani în urmă
Cabinetele medicale chiar sunt foarte raspandite, dar aici intra-devar am fost multumit de servicii de la cap la coada. De cand intri pe usa, esti servit cu totosei, lucru care denota clar interes ridicat de curatenie. Personalul foarte amabil , iar preturile accesibile. D.na dr. lucreaza cu grija si in acelasi timp ti se si explica fiecare actiune. Ceea ce te face sa te relaxezi si sa renunti la acel suspans de care stim cu totii.
Apelati cu incredere!
Marian Simion
Marian Simion4 ani în urmă
Calm, profesionalism și un comportament foarte draguț față de pacienți. Am venit pe urgenta tocmai din Tecuci si m-au primit asa de frumos incat m am simtit ca intr-o familie.Un cabinet stomatologic unde poti merge cu incredere.Recomand.
POPA THEODOR
POPA THEODOR4 ani în urmă
Doamna dr. Daniela un medic stomatologic profesionist și cu experienta.. Personalul de asistente amabil, primitor și profesionist..
Cabinetul stomatologic este curat, igienic cu aparatura moderna.. Recomand cu încredere. Preturi foarte bune și calitate excelenta..
Sorin dominteanu
Sorin dominteanu4 ani în urmă
am ajuns la acest cabinet ptr o urgenta, intr-o zi nelucratoare, dna doctor avand programari am fost primit. Atat dna dr. cat si dna as. m-au tratat cu profesionalism si intelegere ( fiind diagnosticat cu alte probleme medicale) . Ulterior am apelat cu incredere pentru a-mi face o lucrare dentara cu doua interventii chirurgicale. Multumesc!!
Alina Negrut
Alina Negrut2 ani în urmă
Nu recomand!!! Oriunde numai aici nu!!
În timpul stării de urgenta de anul trecut am avut nevoie disperata de un cabinet stomatologic și am ajuns la acesta. Prima data mi s-a spus ca totul costa 400 de lei și ca pot da doar un avans atunci, doamna doctor fiind cea care a lucrat, la următoarele ședințe a lucrat o domnișoară care era clar ca abia își făcuse debutul, nefiind anunțată ca va continua altcineva lucrarea, mi s a mai cerut atunci 100 de lei pentru echipament, eleva doamnei nu știa prea multe asa ca era toată lumea în gura mea, a venit la un moment dat și domnul doctor de la cabinetul de lângă pentru ca domnișoară nu știa ce sa mai facă, (ma durea când introducea acul iar domnul doctor a constatat ca era infecție) (măcar atât ar fi trebui sa o ducă mintea înainte sa umble cu dinți altora.. . iar la sfârșit sa se bage și doamna asistenta pentru ca trebuiau arse niște fire, doar ca mi-a ars și falca..nu și-a cerut scuze și chiar a folosit un ton mai răstit.. Pai dacă te misti... ca era vina mea nu a ei ca nu anunțase ce urmează sa introducă în gura, cei 400 de lei au fost achitați odată cu cei 100 pentru echipament, neprimind bon fiscal, iar la sfârșit sa mi se mai ceara încă 250 de lei... Deci în total am scos din buzunar 750 de lei pentru a își uni forțele toată lumea din acel cabinet 🤣, culmea este ca peste o luna au început durerile și a trebuie sa merg la alt medic pentru a reface măseaua. O zi frumoasa!
Iulia Gradinaru
Iulia Gradinaru2 ani în urmă
Nu recomand.Am fost sa îmi lipesc un brachet de la aparatul dentar și am fost refuzată categoric.Probabil competența de endodont de pe ușa cabinetului e doar de fațadă.Lipsa crasă de profesionalism.Cei care au dat 5 stele probabil sunt rude și prieteni.
Locații recomandate