Eco Maramures (Organizația de Management a Destinației)

Cu adevarat, ceva de care Maramuresul sa se mandreasca - o prima destinatie de ecoturism, un site foarte complex, o multime de materiale turistice, prezentari in limba romana si engleza, o poarta catre turisti!

Eco doar cu numele. Ca-n rest conduceti Land Rover pe motorina cu motor de 3000 cc. Poluati cat trei masini.

O organizatie intr-adevar de 5 stele. Sunt experti in domeniul lor si am fost placut impresionat de serviciile oferite.

Am strabătut țara şi am venit din Bucureşti la Breb special pentru aceste trasee de biciclete. Am închiriat biciclete de la o pensiune din circuitul Eco Maramures. Doamna de acolo nu ne-a putut oferi informații despre traseul pe care l-am ales (marcat cu C rosu), aşa că ne-am mulțumit cu harta de pe perete şi cu informațiile de pe diferite site-uri. Am pornit din Breb unde drumul este foarte prost - o urmă de asfalt printre gropi şi pietre. Am trecut pe lângă căsuțe tradiționale din lemn, recondiționate cu mult bun gust, precum şi cea la care ne-am cazat. Traseul este foarte slab marcat. La intersecții lipseşte. Mai jos puteți vedea ceea ce a însemnat prima parte a traseului, spre Creasta Cocoşului. Noi am crezut că aceea este partea dificilă şi tot aşteptam să dăm de un drum decent. Am mers pe lângă bicilete, urcându-le cu greu. Peisajul superb, linişte desăvârşită. La un moment dat trebuia să facem dreapta pentru a ieşi în satul Mara. Urmărind marajul C cu rosu am trecut, însă de locul unde trebuia să facem dreapta, nefiind nici un indicator. Mai mult decât atât drumul ducea la o stână. Ne-am dat seama că nu suntem în direcția bună când marcajul pe care îl urmăream se suprapunea cu altul. Ne-am întors şi am mers pe drumul care ducea la stână. Am fost atacați de cinci câini. Nu ştiu ce fel de noroc sau şansă am avut, pentru că a trecut un pădurar cu maşina pe acolo şi a ieşit din maşină cu electroşocuri spre câini, reuşind astfel să îi îndeparteze. Ne-am urcat din nou pe biciclete când distanța de stână a fost una considerabilă. Coborârea a fost una dificilă din cauza şanțurilor de me mijlocul drumului, a bolovanilor şi a lemnelor de toate mărimile. Marcajul a disparut complet, dar am urmat indicațiile pădurarului şi am coborât la 5 km de satul Mara pe DN18. În Mara ne-am întâlnit din nou cu marcajul care arăta o ocolire a DN18 prin spatele a trei sate: Mara, Deseşti, Harniceşti. După care din Hărniceşti se coteşte dreapta pe drumul 185 spre Hoteni, apoi dreapta din nou spre Breb. Revenind la întâlnirea noastră cu semnul. Urmăm indicatorul din Mara şi cotim stânga. Ajungând la intersecție, semnul din nou lipseşte. Întrebăm, dar nimeni nu ştie despre acest traseu de biciclete. Mai mergem, câinii oamenilor din zonă latră agitați la noi. Mai întrebăm. Un localnic ne îndrumă spre traseu, dar ne avertizează că drumul nu este practicabil şi ne sfătuieşte să mergem pe DN18. Am decis să mai dăm o şansă traseului şi am continuat, deşi aproape se însera iar timpul ne presa să ajungem înapoi în Breb. Am reuşit să pedalăm pe fosta cale ferată până în satul Deseşti. De acolo un localnic ne-a spus că traseul înfundă (deşi pe harta Eco Maramureş apărea in față) şi ne sfătuieşte să coborâm pe DN18. Aşa am ajuns în satul Hărniceşti de unde am cotit dreapta spre Hoteni. Aici marajul C apare destul de des. Drumul este frumos şi este puțin trafic. Am mai cotit dreapta încă o dată pe o cărare asfaltată spre Breb. Priveliştea iți taie respirația şi apusul te face să uiți cei 38 km de drum prost, nemarcat şi de gândurile că nişte oameni şi-au bătut joc de ceva ce putea fi într-adevăr un traseu de biciclete şi nu în ultimul rând, de tine.