/Vrancea/Muzeu

”Monumentul comemorativ Ştefan cel Mare”

DC71, România

”Monumentul comemorativ Ştefan cel Mare”
Muzeu
5
1 recenzii
1 comentarii
Indicații de orientare
WP6C+C2 Bârsești, România
Semnalează o problemă
Solicită ștergerea locaţiei
Revendică această locație
Share
Scrie o recenzie
Traian Negulescu
Traian Negulescu4 ani în urmă
”Monumentul comemorativ Ştefan cel Mare” din Bârsești, cod LMI VN-III-m-B-06581, a fost ridicat la începutul sec. XX, fiind inaugurat la data de 2 iulie 1904, la 400 de ani de la moartea domnitorului Ștefan cel Mare.

Obeliscul și crucea sunt amplasate pe un postament din piatră în trunchi de piramidă. Pe 2 dintre laturile obeliscului se găsesc următoarele inscripții: ”Lui Ștefan cel Mare Voevodul Moldovei, dupe 400 ani de la mortea sea, prinos de admirație și recunoștință din partea vrâncenilor în 2 iulie 1904”; ”Domnit-a Ștefan Vodă 47 ani, 2 luni și 3 septămâni și-a zidit 44 monastiri și biserici și era însuși țiitor peste totă țara... Dupe multe resboe cu noroc cea făcut, cu mare jale a reposat, marți 2 iulie 1504”.

Pe cea de-a 3 latură se găsește inscripționat un fragment din legenda Babei Vrâncioaia în versiunea lui Carmen Sylva - pseudonimul literar al Reginei Elisabeta a României - apărută postum în volumul ”De prin veacuri. Povestiri istorice și legende populare pentru copii”: ”Vedi, dise Vrâncioie lui Ștefan cel Mare, totă Vrancea s-a sculat pentru tine. Iată-i vin toți de dupe înălțimi și cei șepte flăcăi cari merg înaintea celorlalți. Sunt șepte flăcăi ai mei, pecari ț-i dăruesc. Carmen Sylva, Regina Românilor”.

Pe cea de-a 4 latură apare un fragment din poezia ”Doina”, publicată în Convorbiri Literare din 1 iulie 1883, texte scrise de Mihai Eminescu pentru festivitatea dezvelirii la Iaşi a statuii lui Ştefan cel Mare în iunie 1883: ”Ștefane Măria Ta, tu la Putna numai sta, te înalță din mormânt, să te-aud din corn sunând și Moldova adunând. De-i suna din corn o dată, ai s'aduni Moldova totă. De-i suna de doue ori, îți vin codri în ajutor. De-i suna a treia oră, toți dușmanii or să piară din hotară în hotară. Mihai Eminescu”.

Lângă monument, după ani 1970 s-a construit și o căsuță din bârne - ”Casa Babei Vrâncioaia”.

Informații furnizate de către Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea

#monumenteinvrancea
Locații recomandate